INFLAȚIA continuă să încetinească în Germania, dar tarifele serviciilor se mențin ridicate

INFLAȚIA continuă să încetinească în Germania, dar tarifele serviciilor se mențin ridicate
O companie oferă salariaților un bonus de 43.000 de euro /
Publicat: 02/04/2024, 15:56

Rata inflației continuă să încetinească în Germania, fiind în martie la nivelul de 2,2%, apropiindu-se de valoarea optimă vizată de Banca Centrală Europeană, conform datelor oficiale raportate marți.

”Rata inflației în Germania, raportată la nivel anual, probabil este la nivelul de 2,2% în martie. Este cea mai scăzută valoare începând din aprilie 2021 (2,0%), iar în mai 2021 a fost tot la 2,2%. Comparativ cu luna precedentă, evoluția inflației a fost de 0,4%”, anunță Oficiul german pentru Statistică (Destatis).

Nucleul inflației, care nu include prețurile la energie și alimente, a fost la nivelul de 3,3% în martie, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut.

În ultimul an, tarifele la energie au scăzut cu 2,7% în Germania, iar prețurile alimentelor s-au redus cu 0,7%. În schimb, tarifele serviciilor au crescut cu 3,7% în ultimul an.

Inflația este în scădere și în alte țări membre ale Uniunii Europene. În Franța, indexul prețurilor de consum a evoluat cu 2,4% în ultimul an, iar în Italia cu 1,3%.

Banca Centrală Europeană (BCE) menține o politică monetară strictă, cu rate mari ale dobânzii, în efortul de a readuce inflația în zona euro la nivelul de 2,0%.

”Inflația este în scădere și ar putea ajunge în vară sub nivelul de 2%. Din punctul de vedere al Germaniei, nu mai există niciun motiv să nu fie reduse rapid dobânzile de către Banca Centrală Europeană”, afirmă Timo Wollmershäuser, analist în cadrul Institutului IFO, citat de publicația Die Welt.

În schimb, economia Germaniei a încetinit în ultimele luni, urmând să aibă o creștere de doar 0,1% anul acesta, conform estimărilor principalelor institute germane.

”Există factori ciclici și structurali care intervin într-un context general problematic. Deși este așteptată relansarea în primăvară, impulsul economic nu va fi foarte puternic”, a declarat săptămâna trecută Stefan Kooths, directorul Diviziei de Studii Economice din cadrul Institutului Kiel.

Foto: Profimedia

Citește și:

Bloomberg: Relansarea sectorului industrial în CHINA generează un impuls puternic pentru economia generală

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări...
"Copilul trebuie să aibă frică de părinţi". Patru fraţi din Botoşani, bătuţi cu bestialitate de...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
„Tati a omorât-o pe mami” Crimă înfiorătoare în Arad! Un bărbat în vârstă de 77...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Primul caz din Europa de febră Oropouche, diagnosticat în Italia
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Este complet ILEGAL în România. Statul de lasă imediat FĂRĂ BANI
Val de aer tropical peste România. Mai sunt câteva ore
VIDEO | Cum a fost surprins Chris Martin, solistul Coldplay, într-un parc din București. Putea...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cum a început povestea de dragoste dintre Maria Cârneci și soțul său, Romulus Petrescu: „Cam...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Insomnia cronică este legată de alimentele ultraprocesate, indică un studiu
×